Cine poate dezvolta aceste iritatii sau alergii extensii gene?
Extensiile de gene au de cele mai multe ori rezultate care ne fac clientele fericite, implicit pe noi, tehnicienii. Dar, din nefericire, exista situatii in care ne confruntam cu reactii adverse. Aceste riscuri pot fi diminuate daca suntem informati si, in egala masura, avem o conduita perfecta.
Daca pana acum nu am spus lucrurilor pe nume, astazi vom scoate la lumina partea mai putin placuta, intitulata pe scurt “iritatii / alergii”.
Cine poate prezenta iritatii sau alergii extensii gene?
Raspunsul este unul foarte simplu, atat clientul, cat si tehnicianul.
Da, pare incredibil, dar, nu doar clientul este cel care poate sa prezinte iritatii sau alergii, ci si tehnicianul care aplica extensiile de gene.
Cine este predispus la iritatii sau alergii extensii gene?
Acestea se pot manifesta la oricare dintre noi. Nu este o regula ca ele sa apara de la prima aplicare. Exista persoane ce pot avea reactii dupa numerosi ani de extensii de gene.
Cu siguranta persoanele ce au alergii deja confirmate sunt mult mai predispuse la aparitia lor odata cu aplicarea extensiilor de gene, cat si la practicarea acestei meserii.
Care sunt simptomele iritatiilor / alergiilor, cum apar si cum putem sa le combatem in cazul clientelor?
Cele mai frecvente simptome sunt inrosirea conjunctivei, umflarea pleoapei, mancarime si discomfort in zona ochilor, senzatia de corp strain sau hiperlacrimare.
Cauza principala este data de ingredientul ce se gaseste in toate produsele de tip adeziv (cianoacrilat). Chiar si in cele pentru persoane sensibile, deoarece el permite procesul de lipire intre genele naturale si extensii.
In cazul iritatiilor, simptomele apar in primele 24 ore de la aplicare, avand in general senzatia de usturime si mancarime in zona ochilor, de cele mai multe ori cauzata de fumul degajat de adeziv. Aceste simptome si discomfortul creat dispar imediat ce adezivul se usuca.
Reactiile alergice apar in primele 48 de ore de la aplicarea extensiilor de gene. In cazul alergiilor, aceste simptome pot fi indepartate doar dupa eliminarea completa a adezivului si urmarea unui tratament antihistaminic, prescris de medicul oftalmolog.
Persoanele care prezinta un teren alergic predispozant (rinite alergice, astm, conjunctivite alergice,s.a.) reprezinta grupul de risc crescut.
Alte complicatii?
Rinita alergica apare la contactul cu vaporii de adeziv. Se manifesta prin secretii nazale in preajma triggerului.
Arsura chimica apare in contextul in care vaporii de adezivi ajung in ochi, determinand arsura corneana. Aceasta reprezinta una dintre cele mai grave manifestari oculare sau arsura conjunctivala, care, din nefericire, pot lasa sechele permanente.
Aceasta arsura poate fi cauzata de contactul adezivului cu ochiul, contact ce se poate realiza atunci cand ochiul nu este bine inchis. Patchul nu este aplicat corect sau stergerea eventualelor lacrimi se realizeaza gresit.
Cu siguranta igiena corecta a genelor va diminua sansele de a prezenta reactii alergice sau complicatii.
Care sunt efectele expunerii in mod repetat la adeziv in cazul tehnicienilor?
Asa cum am mentionat si tehnicienii pot sa prezinte reactii alergice la adezivii pe care ii folosesc in aplicarea extensiilor de gene. Simptomele sunt similare ca in cazul clientelor.
Sfatul meu, in calitate de tehnician este sa va asigurati o incapere aerisita corespunzator, sa nu utilizati adeziv in exces. Sa optati mereu pentru un adeziv cu continut scazut de cianoacrilat, sa eficientizati timpii de aplicare, astfel incat sa reduceti contactul direct cu adezivul.
Pentru a avea cliente fericite si sanatoase este important sa va mentineti pe voi, tehnicienii, intr-o stare de sanatate impecabila.
Trainer AMA Lashes in Londra (UK) – Camelia Alina Blidaru
